Adeseori...noi,oamenii, ne imbracam cu haine de firma dar avem sentimente de duzina.Ne uitam prea mult la aspect si prea putin la suflet.Uitam sa fim noi, pentru ca ne este frica de ceea ce am putea descoperi.Privim inapoi ca sa ratam ceea ce se afla in fata noastra.Fugim dintr-un tren in altul insa uitam sa ii salutam pe cei care ne asteapta pe peron.Zambim frumos ca sa nu ni se vada lacrimile din coltul ochilor.Infruntam realitatea, dar ne abandonam visele.Cautam o cale de iesire la liman si nu vedem scaparea de langa noi.Vedem numai ploaia dar nu si curcubeul si Soarele magnific care urmeaza sa apara.
Nu am nimic in plus fata de tine, nu ai nimic in plus fata de mine si totusi suntem diferiti.Privim acelasi cer ,dar il percepem diferit.Auzim acelasi sunet, dar acordurile sale se contureaza diferit in creierul nostru.Privim viata in alb negru si totusi ne simtim plini de culoare.Desenam cuvinte serioase dar le putem facem sa sune a glume.In opinia mea, nu trebuie sa regretam ceea ce am facut pentru ca nu ne va aduce trecutul inapoi acest lucru insa trebuie sa invatam ceva din el:).Nimic nu e imposibil.Trebuie doar sa crezi ca iti poi realiza visul.Cum?Prin perseverenta..prin curaj..printr'un soi de inconstienta.Poti sa incerci sa zbori si fara aripi.Poate le ai dar nu o stii nici tu.Uita'te mai bine.Nu conteaza ca ceilalti nu le vad.E suficent sa le vezi tu.E similar zicalei aleia:frumusetea e in ochiul privitorului