Multi am invatat sa ne prefacem atat de bine ca nici nu mai ne recunoastem.
Cand iubesti zambesti lumii.asta te face sa il accepti cu tot :calitati si defecte si sa le iubesti cu totul.nu astepti ca in fiecare zi sa iti demonstreze asta pentru ca daca iubirea exista o va face.si da ,cred ca iubirea numai din partea unuia nu rezista pentru nu are ce primi.poate fiecare avem o cantitate de iubire ce o putem darui fara sa primim.ar fi ideal ca inima sa decida corect cui daruim.nu neaparat din cauza suferintei ci pentru ca pierdem clipe cu cineva care nu este potrivit.nu exista faptul ca s-a schimbat.asa a fost de la inceput dar nu ai vazut.iar apoi te-ai obisnuit si ai acceptat.Acest lucru imi pare lipsa de respect fata de sine.Pentru ca fiecare are dreptul sa se simta iubit si respectat alaturi de cel pe care il alege.Asta la orice varsta pentru ca mereu o poti lua de la capat.Fiecare simtim iubirea in felul nostru dar nu cred ca mai e iubire cand te uiti in ochii lui si nu te vezi
Despre ceea ce ne înconjoară şi nu vedem...
RăspundețiȘtergereNe creşte iarba sub tălpi chiar dacă suntem încă într-o lună dedicată iernii. Pământul musteşte de viaţă sub paşii noştri, iar noi – spectatori ai vieţii, actori ai vieţii? – ne rezumăm la a fi trecătorii care calcă iarba în picioare şi care nu mai au timp să privească zborul necurmat al norilor. Despre indiferenţa oamenilor faţă de natură s-ar putea scrie zeci de pagini... Considerăm că avem tot dreptul să supunem natura, nu să admirăm natura şi să încercăm să o protejăm aşa cum protejăm, de pildă, tablourile de valoare. Nu contest ideea că o operă de artă trebuie protejată. Însă opera de artă a naturii, la care avem acces fără să fim nevoiţi să plătim şi preţul biletului, întrece chiar şi cea mai bogată imaginaţie a artiştilor lumii... Într-un final, îmi place să cred că trăim între dragoste şi natură, pierzându-le câteodată pe amândouă. Creşte iarba sub tălpi încălţate în bocanci cu ţinte, se sparg norii deasupra unor capete acoperite cu căşti militare, se trage către stolurile de păsări migratoare cu întreaga artilerie inventată de războinica minte umană şi, cu toate acestea, natura nu geme. Natura îndură în tăcere interferenţa noastră pe care aş considera-o chiar malefică... Cred că nu este neapărată nevoie să te înregimentezi în Greenpeace pentru a demonstra că îţi place să mângâi un fir de iarbă care creşte. Aşa după cum nu te obligă nimeni să fii membru al Asociaţiei Îndrăgostiţilor (neinventată încă) pentru a convinge că poţi să iubeşti... Noi, spectatori ai vieţii sau actori ai vieţii, trăim prin dragoste şi prin natură în pofida faptului că acceptăm contraperformanţa de a le pierde, uneori, pe amândouă...
Chiar zilele trecute auzisem in tramvai de la o femeie o replica de genul "Hai draga, nu mai e la moda sa te casatoresti acum.", ei bine am tras concluzia de aici ca totul depinde de "curent": daca prietenele tale nu mai apreciaza adevarata valoare a iubirii, daca pt ele fericirea inseamna o chestie banala, lipsita de sens, asta nu inseamna ca si noi ar trebui sa luam ca atare opiniile lor. Nu, nu trebuie sa lasam ca iubirea sa devina un kitsch, ea trebuie sa fie mereu un balsam pentru sufletul nostru. Cred cu tarie in ea si puterea ei de a ne face o viata frumoasa.
RăspundețiȘtergere@Cristian Lisandru:eu vad in jurul meu oameni care nu vad iubirea decat ca o sursa de venit material.Sigur,exista si altii care iubesc dar din pacate acestia nu au curajul sa arate asta pentru sunt aratati cu degetul.Pacat ca se lasa schimbati. E un fel de mass ce circula si anume "femeile acum se vor marita din dragoste".E urat sa vad ca ceea ce vedem la tv influenteaza atat si devenim atat de multi iubitori de material.
RăspundețiȘtergere@mihaela chelaru:ai dreptate ca nu ar trebui.dar iubirea e folosita acum de o varsta atat de mica.ma bucur ca tu crezi :)