Ma vad curgand printre ei fara macar a opune rezistenta, ma supun implacabilitatii si port mereu cu mine o carte si un pix pentru a-mi sinucide clipele ce au trecut. Sunt doar un nimeni printre miile de nimeni ce ma inconjoara, sunt doar un eu.Rad isteric si fara motiv, rad de propriu-mi vid, iar uneori imi este atat de frica incat zac in agonie, dar victoria-mi curge-n vene caci pentru ea traiesc.
Cum se poate ca cei care ar trebui sa te ridice sunt cei care te imping?si de ce poti simti mereu dezamagirea la fel de profund?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu