Elegie dupa o clipa dusa

Toate sarutarile pe care le-am dat si acelea pe care le-am primit,de asemenea zambetele si timiditatile iubirii noastre nu ne-au intarit si ne-au pecetluit oare singuratatea?

Care este inceputul singuratatii noastre daca nu o iubire ce nu s-a putut sa se reverse si care este hrana acestor singuratati ,daca nu atatea iubiri inchise numai in noi? Toata dorinta noastra de absolut ,toata ameteala in cautarea altor vesnicii si setea dupa lumi nesfarsite nu s-a nascut din atatea surasuri,imbratisari si sarutari neimpartasite si necunoscute?

Am pierdut atatia individualul,existenta.. si singuratatile noastre cresc fara radacini.Dar sunt tari ,frante din atatea iubiri ce nu s-au realizat pentru a nu sustine elanul spre alte lumi si spre alte vesnicii.

Iubirea care ramine in dorinta si creste numai in dorinta nu este decat o manifestare a acelei iubiri care nu vrea sa se realizeze de teama de a nu muri