20 martie 2008

Visul

Candva, ai picurat in sufletu-mi solitar stropii ploii de argint.Si argintul mi-a umplut inima.NU mai era loc pentru nimic altceva.In mine erai tu si in totul erai tu.Singurul lucru real din mine.Singura raza care nu a palit in vantul imperfectiunii mele.Pentru tine, am vrut sa fiu perfecta, dar acum cred ca perfectiunea ne-a ucis. Lumea, realitatea,viata au stins ploaia de argint in mainile noastre.Mainile in care, odata, a stat sufletul tau.Podul palmei mele inca plange dupa tine.Inca isi plange amarul, dorul cu lacrimi uscate. Noaptea.Noaptea e singura care a mai pastrat ceva din "NOI"...visurile noastre, sperantele...tot ce eram.."noi".Eram un vis, un vis ce s-a stins inainte de a se implini cu adevarat. Mainile-mi striga disperate dupa sufletul tau, insa lacrimile le opresc tipatul inainte de a ajunge la tine.Chipul meu inca cere palmele tale in care-si plangea visul neimplinit.Dorul meu inca te cere, cu tacerea agatata in cuierul noptii. TE iubesc cu naivitatea unui copil.TE iubesc cum luna iubeste stelele, cum flacara-si iubeste lumina.Cum marul din pom iubeste pamantul pe care, intr-o zi, inevitabil, va cadea.TE iubesc cum fluturele isi iubeste aripile.TE iubesc cum nimicul iubeste totul, sperand ca maretia lui sa nu paleasca in fata multimii vide. Insa tu nu vei cunoaste niciodata maretia iubirii mele.Tocmai pentru ca te iubesc prea mult.Prea mult...] [Totul paleste in vantul de sentimente al sufletului.Gandurile coboara inaintand spre un nou inceput.Mereu.Un nou inceput.Mereu nou, mereu acelasi.Traim in permanenta intr-un somn profund, prin care e greu de patruns.Ne miscam amandoi ca niste marionete in mainile vietii.Ne miscam, incercam sa mergem mai departe, dar nu putem.Inca, viata ne tine bine fraiele in maini.Putem cadea in orice clipa, dar stim sigur ca asta nu se va intampla. Speranta ne tine agatati de un nor.Mereu acelasi, Mereu al nostru.Eu m-am trezit prima.Eram ca prima raza de soare primaveratic si nu voiam decat sa-ti luminez chipul.Am facut-o.Dar lumina s-a stins aproape imediat.Tu ai stins-o.Mi-ai spus ca orice urma de realitate intre noi ne-ar putea desparti.Am renuntat la lumina.Privirea ta era luminea mea prin intunericul viselor.Dar eu vroiam sa simt mirosul florilor de primavara.Am coborat pe pamant si am cules o floare.Mirosul ei te-a trezit.Mi-ai spus sa arunc floarea pe pamant.Am aruncat-o.As fi facut orice pentru tine.Apoi, m-am umplut de mirosul tau.Era mai pur decat primavara.Eu iubeam ploile.Pe norul nostru nu ploua.Poaia ne ocolea in drumul ei spre taramul de jos.Totul ardea in mine, aveam nevoie de ploaie.Trebuia sa simt stropii de ploaie mangaindu-ma cu puritatea lor.Am coborat.Am simtit fiorul ploii si am venit inapoi.Dar eram uda.Tu ai simtit asta.Acum imi era bine.Fusesem pe pamant.Dar...Inca mai ploua!Iar eu nu stiam de unde.Te-am privit.Am zarit lacrimile tale pe mana mea.Asta era ploaia.Cu fiecare lacrima, te indepartai mai mult de mine.Vroiam sa fug dupa tine, dar ploaia ma oprea.Nu puteam.Inca iti simteam lacrimile.Doar atat. Visul se incheiase.Si era vina mea.Nu ma multumisem cu tine.Nu ma multumisem cu noi.Nu stiam sa visez visul nostru. Totusi, dintre noi, tu erai cel care traia constient visul.Eu cea care incerca..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu