Viatza

izoltata intre cer si pamant.distanta e enorma..nu o poti atinge.doar priveste drama mea in fata infinitului.nu faci decat sa intensifici interiorizarea mea.cedez total in fata absolutului.nu stiu de ce.sunt o insiruire de cuvinte anapoda.sunt o insiruire de cuvinte scoase din context.sunt total aiurea,lipsita de sens,si faptul ca eu exist demonstreaza cu tarie ca lumea n-are sens.nu ma mai privi cu ochii astia,te rog.nu ma mai privi cu ura si dispret daca nu ma cunosti.nu ai nici un drept.pentru ca daca m-ai cunoaste,nu m-ai mai putea privi.drama mea launtrica si toate suferintele sunt exprimate in liniile fetei mele,in trupul meu,pe pielea mea..pete,cicatrici de dimensiuni mari,dungi nesfarsite de sange,tatuaje permanente batute prost,piele imbatranita si incredibil de sensibila,rani ce nu pot fi inchise,rauri de lacrimi ce nu pot fi oprite.n-ai suporta imaginea groteasca si tragica,n-ai mai indrazni sa ma privesti.atat de ironica si paradoxala e imaginea mea in armonia stupida,falsa si superficiala din lumea ta.eu ascund lumina.viata mi-a rupt aripile in timp ce zburam..si asta doare.m-a calcat si m-a apasat si m-a ingramadit intr-un colt.
iar tu fa cum vrei..continua.arunca zarurile si fa-ti jocul.toarna-mi otrava in iluzii,fa-ma sa sangerez,rupe tot ce a mai ramas intact in mine,intuneca-ma,rapeste-mi si ultima farama de speranta,ineaca-ma,inghite-ma si ascunde-ma in intuneric;nu lasa nici o raza de lumina sa ma atinga,atarna-ma in perfuzii,varsa in mine toate rezervele tale de negativitate si otrava.fa-ma sa ma prabusesc total.injecteaza-mi durere in vene,aduma-n agonie,aminteste-mi ce a fost frumos si spune-mi ca a fost o minciuna,ca sa doara si mai tare.lasa-ma sa fug pentru o secunda,da-mi drumul ca apoi sa ma prinzi iar,pana cand,epuizata si satula de tot,am sa cad.fa sa se rupa echilibrul dintre viata si moarte.fa sa ma descompun.nu exista paroxism mai adanc decat starea mea tragica.arunca-ma intr-un gol infinit.as vrea sa mor asa.pune capat tensiunii.pune capat agoniei.pune capat acestui eu pe care ai ajuns sa il urasti.pentru ca eu neg orice idee de perfectiune,armonie si sinceritate.m-am vazut prin tine,mi-am vazut imaginea filiforma,si-am sa ma tem mereu de mine.nu mai vreau sa-mi ingrop lacrimile in nisip la marginea marii.ma incredintez tie.ca sa ma dezintegrez din viata.pentru ca in acest moment nu cred in absolut nimic.sunt aruncata si suspendata in lume.prezentul e ca o otrava,trecutul e ca un cutit ce-mi taie venele usor,viermii ma rod pe dinauntru,ma consuma atat de mult,durerea e un ecou,il simt iar si iar,si iar..sangele se scurge si pana si el a ramas fara culoare.vreau sa ma faci sa ma risipesc in bucati.pierderea mea sa fie infinita.haosul asta e atat de acaparator.nu mai pot trai nici la inceputul,nici la sfarsitul acestei lumi.iar cale de mijloc nu exista.nu pot sa scap de vidul din mine,sunt prea ruinata.eu anunt pericolul iminent.pentru ca voi distrugeti totul.la fel cum fac si eu.dar eu imi asum partea mea de vina si dau inapoi partea mea din univers,pentru ca nu o merit si nu e a mea.
de ce ingerii trebuie sa moara?sa nu mai ramana nimic pur.de ce ceea ce te cladeste te si distruge?de ce aripile se sfarama cand mori?ca sa fie caderea infinit de dureroasa,prabusirea absoluta?convulsiile imi cutremura intreaga fiinta,si m-am saturat sa tot astept sfasitul.nu m-am nascut in gol,am cazut in el incetul cu incetul si de fiecare data brusc.ma zgudui ca intr-un infern.ma apropii de sfarsit,imi smulg perfuziile,sangele e peste tot..imaginea groteasca se amplifica..sunt impinsa de vointa asta oarba si involuntara,de fortele astea care ma trag,de impulsurile irationale,sunt rascolita si ucisa putin cate putin de tot ce a fost in trecut,pentru ca se leaga prea mult de prezent.
si caderea e infinita..nu se termina niciodata.